Valul de căldură se retrage. Urmează furtuni și temperaturi mai normale în Bistrița-Năsăud
Valul de căldură începe să piardă din intensitate în județul Bistrița-Năsăud, iar temperaturile vor scădea începând de astăzi. Potrivit prognozei transmise de ONG „Meteo.BN”, vremea va deveni însă instabilă, mai ales în a doua parte a zilei.
Începând din zonele montane, sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și, izolat, grindină.
Temperaturile maxime se vor situa între 28°C în zonele submontane și 34°C în vestul și sud-vestul județului, urmând ca valorile să revină treptat în limitele normale pentru această perioadă.
La Bistrița, după o dimineață și un început de după-amiază cu cer variabil, instabilitatea atmosferică se va accentua, fiind posibile averse și fenomene electrice. Maxima zilei va ajunge la 31–32°C.
Meteorologii atrag atenția că schimbarea vremii poate veni rapid, astfel că perioadele cu soare și căldură vor alterna cu episoade de furtună.