Nu e glumă! Din octombrie, prețurile alimentelor pot crește cu până la 8 %

Nu e glumă! Din octombrie, prețurile alimentelor pot crește cu până la 8 %

Lavinia Petruț de Lavinia Petruț

Conform studiilor, alimentele s-ar putea scumpi, în medie, cu 4-6%, în timp ce la unele lactate, precum cașcavalul, creșterile ar putea ajunge la 8%. Pe de altă parte, producătorii de carne anunță la rândul lor majorări de 3-4%, iar prețurile serviciilor ar putea crește cu până la 20%. Și hainele, electronicele și electrocasnicele ar urma să fie mai scumpe, pe fondul creșterii costurilor cu energia, gazele și carburanții, potrivit estimărilor din piaţă.

Analistul economic Adrian Negrescu avertizează că presiunile asupra prețurilor se vor menține în perioada următoare. Potrivit acestuia, scumpirea energiei, a gazelor și a carburanților va alimenta un nou val inflaționist, cu efecte vizibile în special în zona serviciilor.

“Inflaţia, din păcate, are toate şansele să crească din nou în această toamnă pe fondul majorării preţului energiei, a gazelor şi a scumpirii semnificative a carburanţilor. Acest nou val de inflaţie va influenţa în mod semnificativ preţurile, în prim-plan urmând să se afle serviciile, acolo unde scumpirile vor depăşi 15-20%. Alimentele vor înregistra o majorare de preţ ceva mai temperată de 4-5%, în timp ce produsele nealimentare, de la haine la încălţăminte, electronice şi electrocasnice vor avea scumpiri între 7-10%”, a declarat pentru News.ro analistul economic Adrian Negrescu.

Un alt factor care ar putea pune presiune asupra prețurilor este evoluția leului în raport cu moneda europeană. Datele Institutului Național de Statistică indică faptul că rata anuală a inflației a ajuns în august 2026 la 6,2%, comparativ cu august 2025. De la începutul anului, respectiv în perioada august 2026 față de decembrie 2025, rata inflației a fost de 4,6%. În cazul alimentelor, prețurile au fost în august cu 2,62% mai mari decât în aceeași lună a anului trecut. Față de iulie 2026, mărfurile alimentare au înregistrat însă o ușoară scădere.

Articole ce te-ar putea interesa