Uniunea Salvaţi România şi-a ales noul Birou Naţional

Uniunea Salvaţi România şi-a ales noul Birou Naţional

Uniunea Salvaţi România şi-a ales ieri, la Timişoara, noul Birou Naţional. Aşadar, preşedintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături de o nouă echipă, din care fac parte, printre alţii, vicepreşedinţii Radu Miruţă, Diana Buzoianu şi Dan Barna.

Biroul Naţional va coordona activitatea politică a USR la nivel naţional şi va sprijini implementarea direcţiilor strategice, se arată într-un comunicat de presă.

Congresul a mai adoptat ieri o rezoluţie care face bilanţul activităţii miniştrilor partidului şi stabileşte principiile formaţiunii în opoziţie.

Potrivit documentului, obiectivul USR este o viitoare guvernare fără PSD şi fără AUR, construită alături de cetăţeni, primari şi forţele politice reformiste, cu PNL ca partener egal.

Articole ce te-ar putea interesa