Trei dosare penale în Bistrița-Năsăud pentru îndemnuri la violență postate pe rețelele sociale

Trei dosare penale în Bistrița-Năsăud pentru îndemnuri la violență postate pe rețelele sociale


Polițiștii din Bistrița-Năsăud au întocmit, în ultimele două luni, trei dosare penale în care sunt cercetate patru persoane, după ce acestea ar fi publicat pe rețelele de socializare postări și comentarii prin care ar fi îndemnat la săvârșirea unor acte de violență.

În două dintre cazuri, față de persoanele cercetate a fost dispusă măsura reținerii.
Cercetările continuă în toate cele trei dosare, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a faptelor.

IPJ Bistrița-Năsăud atrage atenția asupra responsabilității în mediul online, precizând că îndemnurile publice la comiterea unor infracțiuni pot atrage răspunderea penală.
Potrivit polițiștilor, instigarea publică, prin mesaje, comentarii, postări sau alte mijloace accesibile publicului, poate constitui infracțiune și se pedepsește, conform Codului penal, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a putea fi depășită pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la care s-a instigat.

„Mediul online nu înlătură răspunderea pentru conținutul publicat”, transmite IPJ Bistrița-Năsăud, care subliniază că un mesaj sau o postare publică poate ajunge rapid la un număr mare de persoane.

Polițiștii le recomandă utilizatorilor rețelelor sociale să analizeze cu atenție conținutul pe care îl publică sau distribuie și să țină cont inclusiv de posibilele consecințe juridice.

Articole ce te-ar putea interesa