Toate proiectele PNRR ale beneficiarilor publici din Bistrița-Năsăud au fost finalizate. FOTO

Toate proiectele PNRR ale beneficiarilor publici din Bistrița-Năsăud au fost finalizate. FOTO

Un obiectiv important a fost atins la finalul lunii august în județul Bistrița-Năsăud: toate cele 274 de proiecte PNRR derulate de beneficiarii publici au fost finalizate.

Cele 14 proiecte care, la începutul lunii august, se aflau încă în etapa finală de implementare au fost încheiate, recepționate și au parcurs demersurile administrative necesare.

În ultimele săptămâni, prefectul județului, Stelian Dolha, a monitorizat îndeaproape stadiul proiectelor și a purtat discuții cu reprezentanții beneficiarilor și ai instituțiilor implicate, astfel încât lucrările să fie finalizate și recepțiile să fie realizate în termen.

Finalizarea tuturor celor 274 de proiecte publice finanțate prin PNRR reprezintă un pas important pentru județ, investițiile vizând domenii precum infrastructura, eficiența energetică, educația și modernizarea serviciilor publice.

Articole ce te-ar putea interesa