Tinerii pescari ies la rampă în cadrul Concursului de Pescuit pentru Copii, ediția cu numărul trei

Tinerii pescari ies la rampă în cadrul Concursului de Pescuit pentru Copii, ediția cu numărul trei

Raimond Petruț de Raimond Petruț

,,Dacă ai un copil pasionat de natură, dornic să învețe tainele pescuitului sau pregătit să își demonstreze îndemânarea la malul apei, aceasta este ziua lui! Ne propunem o zi de neuitat, plină de zâmbete, capturi frumoase și mult fair-play”, transmit organizatorii.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 octombrie 2026, începând cu ora 10, pe lacul de la Orheiu Bistriței.

Pot participa copii cu vârste cuprinsă între 7 și 16 ani. Concursul este de tip OPEN gratuit (participarea este deschisă tuturor copiilor, indiferent dacă părinții sunt sau nu membri AJVPS).

Programul este următorul:

10:00 – 10:30 – Adunarea participanților, prezența și tragerea la sorți a standurilor.
10:30 – 11:00 – Pregătirea echipamentului și intrarea în standuri.
11:00 – 13:00 – Desfășurarea manșei oficiale de pescuit (2 ore de competiție).
13:00 – 13:30 – Cântărirea oficială a capturilor (Toți peștii vor fi eliberați în siguranță! 
13:30 – 15:00 – Festivitatea de premiere, urmată de marea surpriză culinară: o binemeritată petrecere cu PIZZA caldă și sucuri pentru toți micii pescari.

Regulament pe scurt:

Pescuitul se va face cu o singură undiță (vargă sau lansetă), dotată cu un singur cârlig.
Fiecare copil trebuie să fie însoțit obligatoriu de un adult (părinte/tutore) pe toată durata concursului.
Micii pescari trebuie să dețină un juvelnic (recomandat din plasă textilă) pentru păstrarea peștilor în condiții optime până la cântărire.

,,Nu vor exista învinși! Pe lângă cupele, medaliile și diplomele destinate podiumului, AJVPS Bistrița-Năsăud a pregătit articole de pescuit, dulciuri și o masă copioasă cu pizza pentru absolut toți copiii înscriși”, spune Marius Rus.

Trimiteți numele complet al copilului și vârsta prin:

Coordonatori: Marius Rus & Valer Sinar
Telefon / WhatsApp: 0741.616.452+40740212763
Facebook: Marius Rus
E-mail: [email protected]
Fizic în magazinele: „Fir Întins” și „Tata Pescarului”

Articole ce te-ar putea interesa