Șofer din Anieș, prins băut la volan după ce a izbit o mașină parcată și un indicator rutier în Bistrița
Un bărbat de 31 de ani din Anieș este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier pe o stradă din municipiul Bistrița, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, incidentul a avut loc în data de 2 iunie, când șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, după care a lovit și un indicator rutier.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii Biroului Rutier Bistrița l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, însă cazul reprezintă încă un semnal de alarmă privind riscurile majore pe care le implică urcarea la volan după consumul de alcool.