created by InCollage
S-a respirat emoție! Revedere după 25 de ani de la absolvirea Liceului Tehnologic ,,Grigore Moisil” din Bistrița, clasa a Xll-a A – diriginte prof. Viorel Rus
Vineri, 28 iulie 2023, s-a respirat emoție la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Bistrița. Promoția 1994-1998 s-a reunit pentru întâlnirea de 25 de ani de la terminarea liceului și 29 de ani de la prima zi petrecută acolo. La fiecare pas te întâlneai cu un zâmbet larg, plin de un dor parcă potolit.
Bucuria revederii a fost atât de mare, încât toți cei prezenți au fost copleșiți de moment. „25 de ani! Chiar au trecut 25 de ani?, au repetat foștii elevi ai Liceului Tehnologic, profil economic.

Așezați în bănci, cu nostalgia în colț de ochi, cei prezenți au primit salutul doamnei profesor Sorina Cazac, directorul liceului, împreună cu o scurtă prezentare a ceea ce este instituția de învățământ în ziua de azi, față de acum 25 ani, alături de gânduri bune și mesaje pentru viitor.
Dirigintele, prof. Viorel Rus a fost următorul care a luat cuvântul, împărtășindu-și în discursul său emoția, dar și bucuria că parcursul liceal, sub atenta lui supraveghere, a modelat personalități profesionale și umane, ale tinerilor absolvenți de acum 25 de ani.

Clasa în care au petrecut o parte importantă din viață a fost locul de întâlnire, apoi, după îmbrățișări, fotografii, strigarea catalogului și alte discuții, toți cei prezenți au continuat ziua în Sigmir, unde s-au distrat, așa cum o făceau odinioară, în ,,scumpii ani de liceu”.
Diferitele etape din viață, marcate de astfel de întâlniri, reprezintă reale ,,lunete” ale aspectelor personale, prin care privești înapoi la omul care ai fost, înțelegi progresul și dezvoltarea ta, precum și schimbările de personalitate și mentalitate.

A fost un moment emoționant pentru toată lumea, având în vedere faptul că, pe unii dintre colegi nu i-am mai văzut de la terminarea liceului…de 25 ani!
Despre acestea ne-a povestit Angela Oniț, după 25 de ani de la absolvirea liceului.
M-am bucurat nespus să văd că ne-am adunat într-un număr destul de mare, comparativ cu întâlnirile precedente de 10, respectiv 20 ani.
Am constatat că pentru unii, anii parcă au stat în loc din punct de vedere al înfățișării, pe alții timpul și-a lăsat amprenta, dar nu într-un sens rău! Fiecare s-a realizat atât pe plan personal, cât și pe plan profesional într-un firesc al vârstei. O parte destul de mare a ales calea străinătății, stabilindu-se pe alte meleaguri. Nostalgia i-a cuprins și pe ei, la fel ca și pe noi.
Ora de dirigenție a fost cea mai emoționantă parte din zi, când domnul diriginte ne-a întâmpinat cu Gaudeamus (pus la un laptop)… revederea și îmbrățișările, pe rând, cu fiecare au făcut ca emoțiile să își spună cuvântul. Lacrimile de pe obraz nu s-au sfiit a se scurge până în barbă…
Cu părere de rău am aflat că unii dintre profesorii pe care i-am avut nu mai sunt printre noi. Dumnezeu să îi odihnească în pace! Printre ei, domnul profesor de matematică, Rusu Ioan, fost director în acea perioadă, domnul profesor de istorie, Sigmirean Ioan. Oameni care ne-au învățat carte, dascăli adevărați.
Timpul s-a scurs atât de repede, încât ne-am hotărât sa nu mai așteptăm alți 5 ani, ci să ne revedem, posibil chiar în iarnă la un pahar de vorbă!, a transmis Angela Oniț, fostă elevă a XII-A, promoția 1994-1998.
Am găsit aceeași clasă ca acum 25 de ani, urmând, ca tot corpul de clădire să intre în renovare cât de curând. A fost foarte emoționant! Am ascultat gândurile colegilor mei, am depănat amintiri, au fost lacrimi în ochi și ne-am bucurat de revederea celor prezenți. Rând pe rând, prin cele înșiruite, ne-am amintit diferite momente plăcute petrecute alături de colegi și de distinșii noștri profesori. Domnul diriginte Viorel Rus ne-a transmis gândurile sale bune, care pe mulți ne-a făcut să zâmbim…sau să lăcrimăm, a transmis Paul Nedelea, fost elev al promoției 1994-1998.

