PSD Bistrița îl critică pe Robert Sighiartău și ridică problema funcției ocupate de Florin Moldovan la Teletrans

PSD Bistrița îl critică pe Robert Sighiartău și ridică problema funcției ocupate de Florin Moldovan la Teletrans



PSD Bistrița lansează critici la adresa președintelui PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, într-un mesaj în care aduce în discuție situația lui Florin Moldovan, prezentat drept liberalul care nu ar fi plecat odată cu partidul.

Social-democrații susțin că Florin Moldovan ocupă de peste șase ani și jumătate funcția de director adjunct al Teletrans, companie deținută integral de stat, și menționează un venit lunar de aproximativ 22.000 de lei net, echivalentul a circa 4.200 de euro.

În mesajul public, PSD Bistrița îl întreabă pe Robert Sighiartău dacă i-a solicitat lui Florin Moldovan să renunțe la funcție, în contextul în care PNL se află în opoziție față de un guvern cu participare social-democrată.

„Florin Moldovan, liberalul care n-a plecat odată cu partidul. Domnule președinte Sighiartău, ne gândim că, pretinzându-vă un om principal, știți că opoziție nu înseamnă ipocrizie. Prin urmare, credem că deja i-ați cerut prietenului d-voastră să plece după peste 6 ani jumătate din funcția de director adjunct Teletrans.

O companie sută la sută a statului, în care domnul în cauză s-a spetit pe 22.000 de lei net pe lună, mai exact 4.200 de euro. Că doar un liberal nu poate face politica unui guvern social-democrat. Nu?”, transmit reprezentanții PSD Bistrița, care contestă astfel compatibilitatea dintre poziția politică a liberalilor și menținerea unui membru al partidului într-o funcție de conducere dintr-o companie de stat.

Articole ce te-ar putea interesa