Protopopii din Bistrița-Năsăud, la ședința de lucru a Arhiepiscopiei Clujului
Protopopii din Bistrița, Năsăud și Beclean au participat joi, 17 septembrie 2026, la ședința semestrială de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial cu protopopii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurată la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca.
Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. La ședință a participat și Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei.
Din județul Bistrița-Năsăud au fost prezenți reprezentanții celor trei protopopiate – Bistrița, Năsăud și Beclean –, alături de conducerea Școlii Gimnaziale „Sfântul Stelian” din Bistrița, precum și inspectorii de tineret și inspectorii școlari la disciplina religie din județ.
Un moment important al întâlnirii a fost prelegerea susținută de academicianul Ioan-Aurel Pop, directorul Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca.
Acesta a vorbit despre rolul clericilor și despre contribuția Bisericii la păstrarea identității românești, subliniind importanța educației, a credinței, tradițiilor și portului popular în transmiterea valorilor către noile generații.
Ședința a cuprins, de asemenea, prezentarea și analizarea principalelor teme aflate pe ordinea de zi a Arhiepiscopiei.