Ploi însemnate în Bistrița-Năsăud! Zonele montane ar putea acumula până la 65 l/mp de precipitații
Județul Bistrița-Năsăud se pregătește pentru un nou episod de precipitații însemnate cantitativ. Potrivit unei informări transmise de ONG „Meteo.BN”, ploile vor începe în noaptea de miercuri spre joi și vor continua până vineri dimineață, 13 noiembrie.
Precipitațiile vor afecta întreg județul, însă cele mai mari cantități de apă sunt așteptate în zonele montane și submontane. În zonele joase se estimează acumulări de 20–35 l/mp, în timp ce în regiunile mai înalte cantitățile ar putea ajunge la 40–60, izolat chiar 65 l/mp.
Reprezentanții Meteo.BN avertizează că episodul de ploi ar putea fi urmat, vineri după-amiază, de fenomene de instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torențiale și descărcări electrice.
Atenționarea este cu atât mai importantă cu cât aceste fenomene ar putea apărea după acumularea unor cantități mari de precipitații. Informarea ONG „Meteo.BN urmează să fie actualizată joi seara, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.