Percheziții în Bistrița-Năsăud și Cluj într-un dosar de evaziune fiscală. Peste 2.000 de telefoane vândute ilegal, prejudiciu de 2 milioane de lei
O amplă acțiune a polițiștilor, desfășurată luni, 2 noiembrie, în cadrul operațiunii JUPITER, vizează o presupusă rețea de comercializare ilegală a telefoanelor mobile și a echipamentelor electronice. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 2 milioane de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în județele Bistrița-Năsăud și Cluj.
Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2026, un bărbat, cu sprijinul unei alte persoane, angajată a unei firme de curierat, ar fi comercializat peste 2.000 de telefoane mobile, accesorii și echipamente electronice prin intermediul unei platforme online.
Pentru desfășurarea activităților, acesta ar fi folosit identitatea mai multor persoane fizice, iar veniturile obținute din vânzări nu ar fi fost declarate organelor fiscale, în scopul evitării plății obligațiilor către stat.
În cadrul acțiunii au mai fost puse în aplicare două mandate de percheziție auto și două mandate de aducere. Persoanele vizate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente și înscrisuri considerate relevante pentru anchetă, telefoane mobile, dar și suma de 80.000 de lei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.