Patru persoane de peste 65 de ani au murit de pneumonie în Bistrița-Năsăud. 61 de bolnavi au ajuns la spital într-o săptămână
Patru persoane cu vârste de peste 65 de ani au decedat în ultima săptămână în urma pneumoniei, iar alte 61 au avut nevoie de spitalizare, potrivit datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.
În aceeași perioadă, au fost confirmate și primele trei cazuri de gripă, după ce în săptămâna precedentă nu fusese raportat niciunul. La nivelul județului au fost înregistrate 207 cazuri de pneumonie, cu 31 mai multe față de săptămâna anterioară. Dintre pacienți, 61 au fost internați, comparativ cu 39 în intervalul precedent. Totodată, numărul deceselor s-a dublat, de la două la patru, toate victimele fiind persoane cu vârste de peste 65 de ani.
Vârstnicii reprezintă categoria cea mai afectată, cu 32 de internări. Alte 15 persoane spitalizate au vârste cuprinse între 50 și 64 de ani. În rândul copiilor, au fost internați patru bebeluși cu vârste între 0 și 1 an, cinci copii între 2 și 4 ani și doi copii cu vârste între 5 și 14 ani. La grupa de vârstă 15–49 de ani au fost raportate trei internări.
În schimb, infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare au înregistrat o scădere. În ultima săptămână au fost raportate 2.198 de cazuri, cu 136 mai puține decât în perioada anterioară, când au fost înregistrate 2.334 de îmbolnăviri.
Au reapărut și cazurile de gripă. Trei persoane au fost diagnosticate cu această infecție: doi copii cu vârste între 5 și 14 ani și un adult din grupa 15–49 de ani. Niciunul dintre pacienți nu a avut nevoie de internare.
Medicii recomandă persoanelor vârstnice și celor care suferă de boli cronice să solicite consult medical încă de la apariția primelor simptome respiratorii. O infecție aparent banală se poate agrava rapid și poate evolua către pneumonie, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile.