METEO. Vremea ne răsfață toată săptămâna aceasta cu soare și temperaturi peste medie

METEO. Vremea ne răsfață toată săptămâna aceasta cu soare și temperaturi peste medie

În săptămâna 21-27 martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în cea mai mare parte a țării.

Mult așteptata vreme caldă îşi va păstra caracteristicile zilelor precedente, continuând să ne răsfețe cu un aspect plăcut, de primăvară pură, ne anunță Meteo.BN.

,,Va fi, astfel, senin lacrimă, vântul doar va mai avea unele răbufniri apucate, de scurtă durată, care vor mai deranja din când în când, şuvițele doamnelor şi domnişoarelor, pe când bărbații în aste’ condiții, vor bombăni că praful de pe maşini, spălat cu o zi înainte, se va depune, din nou, parcă în ciudă.

Valorile termice, deşi vor mai pierde câteva unități, vor rămâne în marje agreabile, cuprinse, în general între 10 si 17°C iar minimele, incă sub pragul de îngheț înainte de răsărit, cu valori de -3/4°C in depresiuni până spre 0°C la podiş.


La Bistrița, senin şi aici şi la fel ca în restul județului, resimțim o uşoară răcorire. Maxima, în aceste condiții, va atinge 16/17°C iar minima va coborî spre -2/0°C. Astăzi am avut aproape 21°C”, informează surca citată mai sus.

Articole ce te-ar putea interesa

engage

Get the coolest tips and tricks today

This ebook will change everything you ever thought about relationships and attachment. Find the secret to connecting better and faster