Marșul pentru Viață, sâmbătă la Bistrița: apel la solidaritate pentru mamă și copil

Marșul pentru Viață, sâmbătă la Bistrița: apel la solidaritate pentru mamă și copil


O nouă ediție a Marșului pentru Viață va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Bistrița, reunind comunitatea în jurul unui mesaj de sprijin și responsabilitate.

Evenimentul este organizat de Protopopiatul Ortodox Român Bistrița, în parteneriat cu Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița-Năsăud și Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Participanții sunt așteptați de la ora 13:00, în curtea Protopopiatului din Piața Unirii (Biserica de la Coroana), de unde vor porni pe traseul: Pietonalul Liviu Rebreanu – strada Gheorghe Șincai – Bulevardul Independenței, până la Biserica Sfânta Ana, unde va fi oficiată o slujbă.

Tema ediției din acest an, „Solidaritate pentru amândoi”, subliniază importanța sprijinului acordat atât mamei, cât și copilului, înainte și după naștere, ca responsabilitate comună a societății.

Considerat cel mai amplu eveniment pro-viață la nivel internațional, Marșul pentru Viață este organizat anual în numeroase orașe din lume, inclusiv în România.

Articole ce te-ar putea interesa