Mișcare, energie și voie bună la primul Cros de Socializare organizat de WE FIT
We Fit a organizat cu succes prima ediție a Crosului de Socializare, devenind prima sală de fitness care inițiază un astfel de eveniment dedicat atât mișcării, cât și interacțiunii dintre participanți.
Aproximativ 60 de persoane au răspuns invitației și au luat startul într-o atmosferă prietenoasă, demonstrând că sportul este un bun prilej de a lega noi prietenii și de a promova un stil de viață sănătos.
Evenimentul a fost organizat de Isabella Cârstea și Suci Lucian, care și-au propus să transforme această inițiativă într-o tradiție pentru comunitatea locală.
Prima ediție s-a bucurat de o participare numeroasă și de aprecierea celor prezenți, confirmând interesul tot mai mare pentru evenimentele care îmbină sportul cu socializarea.


