Mai mulți elevi din Bistrița, prinși de polițiști în cafenele și baruri, chiulind de la ore

Mai mulți elevi din Bistrița, prinși de polițiști în cafenele și baruri, chiulind de la ore

Foto cu caracter ilustrativ

Mai mulți elevi din Bistrța au fost prinși chiulind de la școală, de către polițiștii. Aceștia au fost găsiți în baruri și cafenele.

La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea implicării în evenimente nedorite și creșterea gradului de siguranță, în rândul elevilor și în contextul minivacanței din perioada 20-24 ianuarie. Totodată, s-a acționat și pentru prevenirea delincvenței juvenile și absenteismului școlar.

În acest sens, în municipiul Bistrița, au fost verificate 4 unități de învățământ, precum și 6 localuri publice, aflate în proximitatea acestora. Polițiștii au depistat 31 de elevi care absentau nemotivat, fiind informate școlile unde aceștia învață.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea Legii 61/1991 și Legii 349/2002 în cuantum de 1.350 lei“, conform unui comunicat din partea IPJ BN.

Articole ce te-ar putea interesa