Incendiu violent în Mureșenii Bârgăului: două anexe gospodărești și o casă din lemn, afectate de flăcări

Incendiu violent în Mureșenii Bârgăului: două anexe gospodărești și o casă din lemn, afectate de flăcări



Intervenție de amploare a pompierilor militari, în cursul nopții, în localitatea Mureșenii Bârgăului, pe Ulița lui Gâvan, unde un incendiu izbucnit la două anexe gospodărești s-a extins rapid la o casă de locuit aflată în imediata apropiere.

Flăcările au cuprins cu violență cele două anexe, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Sub acoperișul construcțiilor se aflau o moară și un utilaj destinat prelucrării lemnului.
Din cauza distanței foarte mici dintre construcții, incendiul s-a propagat la locuința învecinată, care aparținea unui alt proprietar. Casa, construită integral din lemn, a fost grav afectată: aproximativ 80 de metri pătrați din acoperiș au ars, iar tavanele și pereții au fost degradați în proporție de aproximativ 40%.

Intervenția promptă a pompierilor a permis localizarea și lichidarea incendiului înainte ca flăcările să ajungă la alte locuințe din apropiere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La misiune au participat echipaje de pompieri militari de la Prundu Bârgăului și Detașamentul de Pompieri Bistrița, alături de pompierii voluntari ai SVSU Tiha Bârgăului.
După stingerea incendiului, pompierii au îndepărtat elementele de construcție care prezentau pericol de prăbușire și au înlăturat efectele negative ale evenimentului.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric, produs în zona anexelor de unde au pornit flăcările. Mai exact, defecțiunea s-ar fi produs la instalația de alimentare cu energie electrică a utilajului pentru prelucrarea lemnului.
Un incendiu care putea avea urmări mult mai grave, ținut sub control datorită intervenției rapide a pompierilor, care au reușit să protejeze locuințele din vecinătate.

Articole ce te-ar putea interesa