Handbalista Gloriei, Bianca Bazaliu a fost operată în urma unei leziuni la genunchi. FOTO
„Bazi suntem alături de tine!
Jucătoarea noastră, Bianca Bazaliu, a trecut recent printr-o intervenție chirurgicală delicată, în urma unei leziuni la genunchi.
În timpul operației, s-au descoperit afectări ale cartilajului femural și tibial, motiv pentru care s-au efectuat nanofracturi pentru a stimula regenerarea.
Perioada estimată pentru recuperare este de aproximativ 10 săptămâni, până la reintrarea în programul de antrenamente.
Bazi a fost deja externată și începe procesul de revenire cu forță, ambiție și susținerea tuturor.
Gloria e o familie, iar familia e mereu aproape • transmite-i și tu un mesaj de încurajare în comentarii. 💬 Hai să-i arătăm că #LUPtăm și când suntem în afara terenului!
Te așteptăm cât mai repede înapoi, Bazi! Recuperare ușoară și putere în fiecare pas!”, este mesajul transmis de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, pe pagina oficială de Facebook.

