Florentin Pera și-a dat demisia de la naționala de handbal feminin a României

Florentin Pera și-a dat demisia de la naționala de handbal feminin a României

Florentin Pera a decis să părăsească funcția de selecționer a naționalei de handbal feminin, asta în condițiile în care Campionatul Mondial de handbal din Germania și Olanda CM ia startul pe 26 noiembrie.

El a condus naționala în această lună în două partide pregătire cu Franța , iar până în CM mai sunt programate alte două amicale, cu Norvegia și Polonia, deoarece România nu este implicată în preliminariile Campionatului European de la anul, fiind una dintre gazde.

La CM, România se află în grupa A, de unde mai fac parte: Croația (27 noiembrie), Japonia (29 noiembrie), Danemarca (1 decembrie).

Motivul demisiei ? Potrivit golazo, Pera nu s-a mai simțit susținut în totalitate de către cei din Federație. Fostul selecționer a ales un mod atipic prin a renunța la post, și anume printr-un mail.

Trei ani a stat Pera în funcția de selecționer. Numit în august 2022 în locul lui Adi Vasile, a ratat calificarea la JO de la Paris din 2024.

Rămâne de văzut cine îi va lua locul acestuia la cârma naționalei. Una dintre variante ar fi Bogdan Burcea, secundul.

Acum, Pera se va ocupa exclusiv de SCM Râmnicu Vâlcea, formație cu care a semnat în această vară. După trei etape, a înregistrat o victorie (39-26 cu CSM Galați) și două înfrângeri (22-23 cu Dunărea Brăila și 31-35 cu Rapid).

sursa: digisport.ro

Articole ce te-ar putea interesa