Festivalul Interjudețean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Câmpie a adunat mulți iubitori ai tradițiilor la Silivașu de Câmpie. FOTO

Festivalul Interjudețean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Câmpie a adunat mulți iubitori ai tradițiilor la Silivașu de Câmpie. FOTO



Cea de-a 54-a ediție a Festivalului Interjudețean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Câmpie a transformat, duminică, 26 iulie, comuna Silivașu de Câmpie într-un adevărat centru al tradițiilor românești. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria și Consiliul Local Silivașu de Câmpie și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, a reunit artiști, ansambluri folclorice și iubitori ai portului popular din mai multe județe ale țării.

Manifestările au debutat cu intonarea Imnului Național al României de către Muzica Militară a Garnizoanei Bistrița, sub bagheta locotenentului Mihai Ciontu, urmată de deschiderea oficială a festivalului. Primarul comunei, Ionuț Andrei Cămărășan, a salutat participanții, alături de oficialitățile prezente, printre care deputatul Daniel Suciu și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Daniel Tămaș.

Un moment aparte l-a constituit acordarea diplomelor de recunoștință celor implicați în realizarea Monumentului Eroilor Regimentului 7 Grăniceri din Silivașu de Câmpie. Pe scenă au urcat ansambluri și interpreți din Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj și Maramureș. Ansamblul „Dor de pe Câmpie” din Silivașu de Câmpie a impresionat prin suitele de jocuri tradiționale și prin readucerea în prim-plan a „jocului la șură”, iar tinerii interpreți Andreia Moldovan și Daria Ioana Șomodi au reprezentat cu succes noua generație a folclorului.

Publicul a aplaudat evoluțiile Ansamblului „Păunița” din Sângeorz-Băi, ale Ansamblului „Dor Sărmășan” din Sărmașu, ale Ansamblului de Tineret „Mureșelul” din Târgu Mureș, dar și recitalurile susținute de Marcel Avram, Alina Ploae, Costi Dumitru, Cornelia Ardelean Archiudean, Veronica Maier și Nelu Cucură.

Finalul festivalului a fost marcat de recitalurile susținute de Florentina și Petre Giurgi, alături de familia lor, precum și de îndrăgitul artist Nicu Cioancă, care a ridicat publicul la joc. Seara s-a încheiat spectaculos cu un foc de artificii, oferit participanților de administrația locală.
Pentru implicarea în organizarea evenimentului, primarul Ionuț Andrei Cămărășan a primit o Diplomă de Merit din partea Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Ediția din acest an a confirmat încă o dată că Festivalul Interjudețean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Câmpie rămâne unul dintre cele mai importante evenimente dedicate promovării tradițiilor și valorilor autentice din Transilvania.

Articole ce te-ar putea interesa