Două accidente cu trotinete, într-o singură după-amiază. Victimele sunt copii de 13 ani

Două accidente cu trotinete, într-o singură după-amiază. Victimele sunt copii de 13 ani


Numărul accidentelor în care sunt implicați utilizatori de trotinete pare să crească, iar două astfel de evenimente au avut loc, în această după-amiază, în județul Bistrița-Năsăud. În ambele cazuri, victimele sunt minori în vârstă de aproximativ 13 ani.

Primul accident s-a produs în localitatea Căianu Mare, unde un copil aflat pe trotinetă a fost implicat într-o coliziune cu un autoturism. Minorul era conștient la sosirea echipajului medical și a necesitat îngrijiri de specialitate. La locul accidentului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Stației de Pompieri Beclean.

Un al doilea accident a fost semnalat în municipiul Bistrița, la intersecția străzilor George Coșbuc și Dogarilor. În eveniment au fost implicate o trotinetă și un autoturism. Și în acest caz, victima este un copil de aproximativ 13 ani, conștient, care a necesitat evaluare medicală. La intervenție a fost alocat un echipaj de prim ajutor SMURD Bistrița.

Cele două accidente readuc în atenție riscurile la care sunt expuși minorii care circulă cu trotinetele în traficul rutier, în special în zonele cu circulație intensă și în intersecții.

Articole ce te-ar putea interesa