De Ziua fără autoturism, copiii din Bistrița au învățat regulile de circulație. FOTO

De Ziua fără autoturism, copiii din Bistrița au învățat regulile de circulație. FOTO


De Ziua fără autoturism, Poliția Locală Bistrița, împreună cu reprezentanții Direcției Dezvoltare Durabilă din cadrul Primăriei municipiului Bistrița, a desfășurat o activitate educativă dedicată celor mici, axată pe siguranța rutieră și mobilitatea durabilă.

Copiii au învățat, într-un mod interactiv, reguli esențiale pentru deplasarea în siguranță: cum și pe unde se traversează strada, cum trebuie să se asigure înainte de a păși pe carosabil și de ce este important să rămână atenți la trafic chiar și atunci când traversează regulamentar.

Discuțiile au vizat și regulile pe care trebuie să le respecte copiii atunci când circulă cu bicicleta, precum și echipamentul de protecție necesar și comportamentul corect în trafic.
Reprezentanții Poliției Locale Bistrița le-au mulțumit copiilor pentru atenție și pentru întrebările adresate pe parcursul activității.

Mesajul transmis cu această ocazie este unul simplu: mobilitatea durabilă începe cu educația, iar siguranța în trafic se învață încă de la vârste mici.

Articole ce te-ar putea interesa