De Sfântă Mărie Mică, Hram la Mănăstirea Piatra Fântânele

De Sfântă Mărie Mică, Hram la Mănăstirea Piatra Fântânele

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuța, pe drumul ce unește Transilvania de Bucovina. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Bucovina, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona.

Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în 11 aprilie 1995, s-a reînfiinţat mănăstirea, ca mănăstire de călugărițe. Câțiva ani mai târziu, s-au început lucrările de construcție la noua biserică de zid.

În prezent, la mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț.

sursa text: radiorenasterea.ro

Articole ce te-ar putea interesa