Daniel Suciu propune, alături de Bogdan Ivan, restricții pentru accesul minorilor la rețelele sociale

Daniel Suciu propune, alături de Bogdan Ivan, restricții pentru accesul minorilor la rețelele sociale



Deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Daniel Suciu, anunță că lucrează împreună cu Bogdan Ivan la un proiect de lege care vizează limitarea accesului copiilor la rețelele sociale și protejarea minorilor în mediul online. Inițiativa vine în contextul incidentului șocant de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, unde o profesoară și un elev au fost înjunghiați.

Potrivit parlamentarului, proiectul legislativ va include trei măsuri principale: interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 14 ani, fără excepții, accesul minorilor cu vârste între 14 și 18 ani doar cu acordul și supravegherea părinților, prin mecanisme obligatorii de control parental, precum și interzicerea mesajelor private nesolicitate trimise de adulți minorilor.

Daniel Suciu susține că măsurile propuse urmăresc reducerea riscurilor la care sunt expuși copiii în mediul online și responsabilizarea platformelor sociale.
„Știm că nu putem elimina toate pericolele din mediul online, dar putem face mai mult pentru a ne proteja copiii și trebuie să începem acum”, a transmis deputatul.

Acesta a făcut apel la părinți să își exprime opiniile cu privire la propunerile legislative și și-a exprimat speranța că profesoara și elevul răniți în incidentul de la Bistrița se vor recupera.

Articole ce te-ar putea interesa