Consiliul Local Bistrița, convocat în ședință extraordinară. Două proiecte importante, pe ordinea de zi
Consiliul Local al municipiului Bistrița se va reuni luni, 19 octombrie 2026, de la ora 15:00, într-o ședință extraordinară convocată de primarul Gabriel Lazany. Ședința se va desfășura online, prin intermediul platformei Zoom.

Potrivit dispoziției semnate de primarul municipiului, pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâre, unul care vizează finanțarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, iar celălalt referitor la bugetul societății Business Park Bistrița Sud SRL.

Primul proiect prevede modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 121 din 29 iulie 2026, privind aprobarea finanțării unor cheltuieli de investiții și de funcționare pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Inițiatoarea proiectului este viceprimarul municipiului, Stere Florentina-Ștefania.
Cel de-al doilea proiect vizează prima rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al societății Business Park Bistrița Sud SRL pentru anul 2026, precum și estimările bugetare pentru următorii doi ani. Proiectul este inițiat de primarul Gabriel Lazany.
Ambele proiecte urmează să primească avizul comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului Local Bistrița. Documentele supuse dezbaterii pot fi consultate pe site-ul Primăriei municipiului Bistrița, în secțiunea dedicată materialelor ședințelor Consiliului Local.
Persoanele interesate pot transmite propuneri și recomandări cu privire la proiectele înscrise pe ordinea de zi la adresa de e-mail [email protected], până luni, 19 octombrie, ora 10:00.