Cod Galben de furtuni în Bistrița-Năsăud! ANM anunță vijelii, ploi torențiale și grindină
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Bistrița-Năsăud, valabilă luni, 27 iulie, între orele 12:00 și 22:00.
Meteorologii anunță perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50-70 km/h, iar izolat de peste 80 km/h. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, iar cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp, izolat chiar 30-40 l/mp.
