Bărbat din Spermezeu, reținut după ce ar fi încasat 9.000 de euro pentru o lucrare pe care nu a mai realizat-o
Un bărbat în vârstă de 45 de ani din comuna Spermezeu a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru înșelăciune după ce ar fi primit 9.000 de euro de la un consătean pentru efectuarea unei lucrări pe care nu ar mai fi realizat-o.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cazul este instrumentat de polițiștii din cadrul Secția 5 Poliție Rurală Petru-Rareș, care au administrat probe într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de înșelăciune.
Anchetatorii spun că un bărbat de 47 de ani din Spermezeu a reclamat faptul că, în cursul anului 2024, i-ar fi înmânat suma de 9.000 de euro suspectului, în baza unui contract încheiat între cei doi. Conform înțelegerii, bărbatul de 45 de ani s-ar fi angajat să efectueze o lucrare până în luna ianuarie 2025, însă nu și-ar fi respectat obligațiile și nici nu ar fi returnat banii primiți.
La data de 12 mai, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar ulterior, în 13 mai, procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean au luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta.