Luptătorul Bogdan Suru aduce centura FIREBLOOD la Bistrița, după o gală spectaculoasă în Anglia. FOTO

Luptătorul Bogdan Suru aduce centura FIREBLOOD la Bistrița, după o gală spectaculoasă în Anglia. FOTO


Performanță de răsunet pentru sportul bistrițean: Bogdan Suru a cucerit titlul FIREBLOOD – Super Fight Series, în cadrul unei gale desfășurate în Marea Britanie, confirmând încă o dată valoarea sa pe scena internațională a sporturilor de contact.

Confruntarea a fost una cu miză mare, o rpevanșă cu centura pe masă. Determinat să plece învingător, sportivul legitimat la clubul PFG Bistrița din 2013 a intrat în ring concentrat exclusiv pe victorie. Printre primii luptători formați în cadrul clubului, Suru s-a evidențiat de-a lungul anilor prin seriozitate, ambiție și disponibilitatea de a accepta provocări dificile.
La amatori, bistrițeanul are în palmares aproximativ 40 de meciuri, fiind campion național în 2018 și 2019, dar și campion european la Muay Thai în 2019.

La profesioniști, bilanțul său include 30 de partide de kickboxing, cu 19 victorii (6 prin KO), trei meciuri de box câștigate toate prin KO și trei confruntări de bare knuckle, dintre care una încheiată cu succes.
În ringul galei Super Fight Series din Anglia, Bogdan Suru a reprezentat România și clubul PFG, reușind să își adjudece centura FIREBLOOD în fața unui adversar puternic, într-un duel în care pregătirea și disciplina au fost decisive.

Chiar dacă nu a fost prezent fizic la competiție, antrenorul său, maestrul Ionel Burduhoș, a contribuit esențial la strategia și pregătirea tehnică a sportivului. Munca din sala PFG și experiența acumulată în ani de antrenamente intense au culminat cu acest nou succes major.

Titlul FIREBLOOD – Super Fight Series marchează un nou capitol important în cariera lui Bogdan Suru, care continuă să ducă numele Bistriței și al României pe cele mai importante ringuri internaționale.

Articole ce te-ar putea interesa