Prima ediție a Semimaratonului Eroilor Invictus, la Bistrița! Militari răniți în teatrele de operațiuni au reușit să răzbată prin sport
Primăria Bistrița susține proiectul militarilor răniți în teatrele de operațiuni – Semimaratonul Eroilor Invictus.
Scopul acestui eveniment este de a celebra prin sport Ziua Eroilor, 25 Mai, sărbătoare națională ce comemorează bărbații și femeile care au murit în timp ce serveau în forțele armate și, totodată, de a promova activitățile sportive de masă și beneficiului acestora asupra sănătății fizice și psihice.
Evenimentul este organizat de Invictus România și Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” și va avea loc în data de 27 Mai 2023. Este deschis tuturor doritorilor, competiția cuprinzând atât probe pentru adulți cât și pentru copii, începând de la vârsta de 4 ani până la 50+:
Probele evenimentului sunt următoarele:
- Semimaraton
- Semimaraton ștafetă;
- Cros 5 km;
- Cursa copiilor, pe categorii de vârstă: 4-8 ani (550 m), 9-11 ani (750 m), 12-14 ani (950 m).
Evenimentul va avea loc în Bistrița și constă în parcurgerea traseului stabilit având ca punct de start Piața Centrală (lângă Biserica Evanghelică) și va merge pe str. Gheorghe Șincai – str. Dogarilor – str. Parcului – str. Vadului – str. Codrișor până la strada Viorelelor cu întoarcere pe str. Codrișor – str. Vadului – Parcul „Regele Mihai I al României” – Piața Mică – și Sosirea în Piața Centrală.
Doritorii se pot înscrie începând de astăzi accesând website-ul evenimentului http://semimaratonuleroilor.ro/ .
Numărul de participanți este limitat astfel:
- Semimaraton – 80 locuri;
- Semimaraton ștafetă – 80 ștafete x 4 participanți;
- Cros 5 km -100 locuri;
- Cursa copiilor: 150 locuri.
Înscrierile se pot face doar online și subliniez faptul că evenimentul este unul gratuit.
Pentru probele de semimaraton, semimaraton ștafetă și cros, cronometrarea se va face la secundă cu cipuri.
Pentru copii nu va exista un clasament toții fiind desemnați câștigători.
De asemenea, toți participanții vor primi medalie de finisher.
Programul evenimentului este următorul:
- Intervalul orar 07:00 – 09.30 – Validare înscrieri, semnarea declarației pe propria răspundere și ridicarea kiturilor de participare;
- ora 09:30 – Intonarea Imnului Național (copil);
- ora 09:35-09:45 – Demonstrativ al plutonului de Drill Team (Brigada 81 Mecanizată);
- ora 09:45 – Ședința tehnică și prezentarea traseului;
- ora 10:00 – Start Semimaraton individual și ștafetă;
- ora 10:15 – Start Cros 5 km;
- ora 13:30 – Start crosul copiilor;
- ora 14.00 – Program artistic oferit de către muzica militară a Brigăzii 81 Mecanizată;
- ora 14:30 – Festivitatea de premiere
,,Prin susținerea acestui eveniment, promovăm practicarea sportului în comunitatea bistrițeană și, mai ales, oferim un plus de recunoaștere eroilor răniți în teatrele de operațiuni care și-au găsit forța interioară pentru a depăși momentele dificile, devenind învingători în competiții sportive, au transmis reprezentanții primăriei Bistrița.
Deși evenimentul este unul gratuit, cu sprijinul partenerilor și sponsorilor evenimentului vor fi oferite premii, astfel:
- primilor 3 clasați, feminin și masculin pentru semimaraton;
- primilor 3 clasați, feminin, masculin și mixt, pentru semimaraton ștafetă;
- primilor 3 clasați pe categorii de vârstă pentru proba de cros și
- tuturor copiilor participanți la cursa copiilor.
Kitul de participare pentru probele semimaraton și cros va conține numărul de participare cu cip, asigurate de către primăria municipiului Bistrița, produse asigurate de Decathlon și alte produse.



