Cinci tineri au ajuns cu mașina într-un șanț, în Dealul Ștefăniței. Trei dintre ei au fost transportați la spital
Sursă foto: mesager24.ro
În această seară, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Năsăud au intervenit pe Drumul Național 17C, în Dealul Ștefăniței, la un accident.
Din primele date, un autoturism ce se deplasa pe direcția Dealul Ștefăniței către Năsăud a părăsit partea carosabilă intrând în șanțul de pe sensul opus de deplasare.
,,Dintre cele cinci victime (bărbați), trei cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani au suferit multiple traumatisme și au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.
Celelalte două victime nu au avut nevoie de îngrijiri medicale în urmă evaluării la fața locului și au refuzat transportul la spital”, conform ISU BN.
În urma accidentului, șoferul, un tânăr de 23 de ani, din Dragomirești, județul Maramureș, cât și doi pasageri de 31 și 26 de ani, au fost răniți fiind necesar transportul acestora la spital.
În urma testării cu aparatul etilotest a reieșit faptul că șoferul nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.
