La noapte vine Moș Crăciun! Care sunt cele mai cunoscute legende ale darnicului bătrân cu barbă albă și haină roșie

În fiecare an, în noaptea de 24 spre 25 decembrie, Moş Crăciun vine cu darurile mult dorite pentru fiecare.

Moş Crăciun face parte din universul copiilor, le dă încredere, siguranţă şi echilibrul emoţional, iar mitul său, cu o tradiţie îndelungată şi puternică, întăreşte valorile familiei

Crăciunul împletește obiceiuri care ne încarcă de căldură și armonie: postul, împodobirea bradului, colindatul, darurile și mesele de Crăciun în familie.

De sute de ani, Moşul, în sania plină de daruri, trasă de renii săi, face înconjurul lumii şi intră pe coşurile caselor pentru a aşeza sub bradul împodobit cadourile meritate.

Toți copiii îi pot pregăti o gustare, un pahar cu lapte şi biscuiţi lângă brad pentru ca Moşul să-şi recapete forţele să poată ajunge la toţi.

Care este povestea din spatele celui mai așteptat personaj, dar și care sunt cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri.

În cultura populară de la noi se spune că Maica Domnului, cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun, dar el fiind sărac a refuzat-o şi i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun.

Crăciun n-a ştiut că femeia este Maica Domnului şi n-a primit-o să nască.

Cu toate acestea, soţia lui, Crăciuneasa, a încălcat cuvântul bărbatului şi a primit-o pe femeie în grajdul lor cu vite.

În momentul în care Crăciun a aflat că, de fapt, femeia care i-a cerut ajutorul era Maica Domnului, iar cel pe care ea l-a născut era Iisus Hristos, a început să regrete fapta sa. În semn de căinţă, bătrânul şi-a împărţit averea copiilor necăjiţi chiar a doua zi.

De atunci, în fiecare an, în Ajunul Naşterii Domnului, Moş Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn şi ne pune sub brad cadourile mult aşteptate.

O altă legendă spune că la marginea unui oraş, trăia un meşter bătrân care făcea jucării. Tot anul meşterea la ele cu dragoste şi răbdare. Erau minunate şi nu semănau una cu alta.  În Ajunul Crăciunului, bătrânul meşter pleca din oraş să-şi vândă jucăriile. Oamenii din acel oraş nu erau prea bogaţi, aşa că meşterul le vindea jucăriile pe mai nimic.

Dar asta nu-i scădea cu nimic bucuria de a face jucării de care copiii să se bucure, după datină, în dimineaţa de Crăciun. Până într-un an în care… meşterul vânduse toate jucăriile şi se întorcea spre casă. La marginea oraşului s-a oprit să privească o fereastră. Ştia că acolo locuieşte o familie tare săracă şi se întreba ce jucării or fi primit copiii.

Trei copii visau cu voce tare: Dacă am avea un soldăţel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…Bătrânul ştia că nu mai avea nicio jucărie şi tare ar fi vrut să le dăruiască măcar una. Dar ce minune! Tocmai un soldăţel de plumb răsărise, nu se ştie de unde, în fundului sacului. Şi astfel, dorinţa celor trei fraţi sărmani s-a împlinit.

drum spre casă, bătrânul se gândea: „Aş vrea să fac atât de multe jucării, încât să dăruiesc câte una fiecăruri copil din lume, dar mai ales celor sărmani, cărora n-are cine să le cumpere” şi cum mergea aşa, văzu în zăpadă un pui de căprioară care-l privea cu ochi trişti. Sărmană făptură, ce te doare? Se pare că puiul se rănise la un picior. Cum a ştiut şi cu ce a avut la îndemână, bătrânul i-a legat rana şi l-a ajutat să se ridice.

Atunci făptura aceea gingaşă i-a vorbit cu glas limpede ca şi de copil: Acum văd că ai o inimă bună. Dorinţa ţi se va îndeplini!

Ca din pământ a apărut o sanie fermecată, purtată în zbor de nişte reni minunaţi şi bătrânul s-a înălţat cu ei în slava cerului înstelat, spre o lume de basme. Chiar şi hainele lui sărăcăcioase se preschimbaseră în nişte haine neobişnuite, de culoare roşie.

N-ar fi putut spune cât şi pe unde l-a purtat sania fermecată. Într-un târziu a simţit cum coboară lin într-un ţinut înzăpezit, unde îl aştepta o căsuţă cu ferestre luminate. O mulţime de pitici ca şi cei din poveşti l-au întâmpinat bucuroşi.

Piticii erau harnici şi îndemânatici, gata să se apuce de treabă. Materialele se găseau din belşug, căci, nu se ştie cum, se înmulţeau mereu şi nu se terminau niciodată. Iar bătrânul meşter priceput îi îndruma pe pitici şi împreună făceau jucării, mereu mai multe şi mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume exista jucăria pe care şi-o dorea.

La început, nu toate bisericile creştine aveau aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident. Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie

Sursă: zilesinopti.ro