Lucrările de reabilitare a Castelului Teleki din Comlod avansează. Investiție de peste 51 de milioane de lei în patrimoniul județului

Screenshot

Lucrările de reabilitare a Castelului Teleki din Comlod avansează. Investiție de peste 51 de milioane de lei în patrimoniul județului

Castelul Teleki din Comlod prinde din nou viață printr-un amplu proiect de reabilitare finanțat din fonduri europene, investiția fiind una dintre cele mai importante inițiative dedicate patrimoniului cultural din județul Bistrița-Năsăud.

Proiectul „Reabilitarea Castelului Teleki Comlod” este finanțat de ADR Nord-Vest prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, cu sprijin din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene. Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest este ADR Nord-Vest.

În această perioadă, lucrările sunt în plină desfășurare, echipele de constructori intervenind pentru realizarea extinderii subsolului și amenajarea accesului către intrarea în subsol, etape importante în procesul de restaurare și consolidare a monumentului istoric.

Beneficiarul proiectului este Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, iar investiția are codul SMIS 302215. Implementarea proiectului se desfășoară în perioada 1 aprilie 2021 – 25 decembrie 2028.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 51.412.720,67 lei, din care 32.907.074,67 lei reprezintă cofinanțarea acordată de Uniunea Europeană.

Prin această investiție, autoritățile își propun salvarea și valorificarea unuia dintre cele mai importante monumente istorice din zonă, transformând Castelul Teleki într-un punct de atracție culturală și turistică pentru județul Bistrița-Năsăud și întreaga regiune de nord-vest a țării.

Mai multe informații despre proiect pot fi consultate pe și pe .

Articole ce te-ar putea interesa