Două familii au oferit o nouă șansă la viață prin donarea de organe, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița
O nouă intervenție de prelevare de organe și țesuturi a avut loc în noaptea trecută la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, datorită gestului de o generozitate extraordinară al familiilor a doi pacienți aflați în moarte cerebrală.
De la un pacient în vârstă de 64 de ani au fost prelevate ficatul, rinichii și corneele, iar de la o pacientă de 85 de ani au fost prelevate ficatul și corneele. Organele și țesuturile vor ajunge la pacienți aflați pe listele de așteptare pentru transplant de ficat și rinichi, iar transplanturile de cornee vor reda vederea unor persoane care au nevoie de această intervenție.
Prelevarea a fost posibilă prin colaborarea echipei Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița cu specialiști de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj, Institutul Clinic Fundeni București și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București.
Din echipele medicale au făcut parte medicii Dr. Guenadiy Roumenov Vatachki și Dr. Gânj Dimitrie (București), Dr. Bocșe Horea, Dr. Brana Mariana, Dr. Dohi Beata, Dr. Tomuța Andrei și Dr. Scânteie Vlad (Cluj), precum și medicii bistrițeni Dr. Lehaci Daniel – coordonator de transplant (KDP), Dr. Cechină Elena, Dr. Cicioc-Mate Hilda, Dr. Pop Mihaela, Dr. Ștefan Cornelia și Dr. Silveștian Patricia, alături de echipele de asistenți medicali implicați în desfășurarea intervenției.
Reprezentanții spitalului au transmis mulțumiri tuturor profesioniștilor implicați și, în mod special, familiilor donatorilor, care au ales ca, într-un moment de profundă suferință, să ofere altor oameni o nouă șansă la viață. Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița își reafirmă astfel angajamentul față de Programul Național de Transplant și susținerea acestei misiuni prin profesionalism, responsabilitate și respect față de donatori și beneficiarii transplantului.






