ZORIN DIACONESCU: Revolta cărților
De ce credem că ele nu au viața lor, că nu suferă la fel ca noi? Cărțile sunt în fond obiecte neînsuflețite, conținutul lor însă e plin de viață, de speranțe și suferință, de durere și bucurie. Mintea îmi spune să-mi văd de treabă, imaginația însă zburdă liberă, mintea a fost forjată de părinți, școală, societate – imaginația a fost mereu liberă. Conținutul cărților se adresează deopotriva minții și imaginației. Mintea va prelucra conținutul în funcție de ce a fost învățată să accepte, să aprobe sau să respingă. Imaginația o ia pe căi nebănuite, ramâne imprevizibilă. Cel mai mare păcat în raport cu cărțile este să suprimăm partea care se adresează imaginației. Din păcate comitem atât de frecvent acest păcat încât el nu mai este perceput ca atare, a devenit o obișnuința, o proastă obișnuință, dar totuși o obișnuință.
Multe din cărțile publicate în prezent îmi amintesc un tablou din cartea de citire din care am învățat în școala primară. Un grup de țărani la arie asculta un propagandist care le citea din ziarul Scânteia. Le citea evident ce trebuiau să știe. Cam acesta e mesajul pe care îl percep de la o mulțime de autori din aceste zile. Eu sunt cel căruia îi sunt comunicate cunoștințele necesare. Normal ca mă deranjează această abordare. De unde știe autorul ce anume știu și ce nu, care sunt cunoștințele utile pentru mine, dar mai ales mă deranjează convingerea afișată că autorul știe că voi fi de acord cu el. Recunosc o influență masivă din social media, un paradox: literatura e la polul opus, rețelele noastre sunt o sinteză a anti literaturii. Literatura e prin natura ei generoasă, rețelele sunt în primul rând meschine. Cu toată opoziția dintre ele, atât literatura cât și social media sunt ucise de conformism.
Citești, dar ce se întâmplă cu cartea până în clipa în care mintea îți spune ca tu ești cel care citește? Ce se întâmplă cu lecutra care este condiționata din acel moment de felul în care ți-a fost programată mintea? De pildă cel care te-a învățat ce este poezia a avut nefericita inspirație să-ți explice că pozia este o exprimare în rime a gândurilor și sentimentelor. Cum gândurile și sentimentele sunt aleatorii, a rămas rima. O viață intreagă vei rămâne tributar acestei idei. Vei rata originalitatea și profunzimea de dragul rimei. Poemul tău va fi ca o femeie în cămașă de noapte fiindcă a fost atenta doar la cerceii din urechi. Vei apăra această prejudecată în orice imprejurare fiindcă trăiești cu iluzia că este a ta. Precupat să-ți protejezi iluzia vei uita de carte. Iată de ce cârțile pot fi uneori triste fiindcă suferă conținutul lor când cititorul își explorează propriile amintiri în loc sa citească cu adevărat cartea.
Revolta cărților îi va supăra pe deținătorii puterii care vor încerca să o suprime. Ei vor să rămâi închis în mintea ta și vorba lui Ion Mureșan ‘să-ți trăiești viața conform gramaticii’. Conținutul cărților nu poate fi prescris de nici o academie din lumea aceasta. Poezia validată de academie încetează a mai fi poezie. Validarea însăși este monumentul ei funebru, iar poezia va renaște în alta parte. Poezia nu poate fi descrisă, catalogată, plăcută, ea pur și simplu nu se supune acestor categorii. În momentul în care i-ai lipit o etichetă ai renunțat la poezie. A devenit un obiect de arhivă și nu ai de cât sa pornești din nou în căutarea ei.
Revolta cărților e pe sfârșite, au rămas rafturi de hârtie tipărită, iar sufletul lor a plecat în neant iar noi vom fi nevoiți sa pornim într-o lunga calătorie pentru a descoperi din nou adevărata ființă a cuvântului scris. Nu ne grăbește nimeni, însa viața noastră e scurtă și nu lipsește mult sa ratăm startul. Atunci călătoria va fi făcută de urmașii noștri care îsi vor aminti că nu le-am lăsat mai nimic moșenire.
