ZORIN DIACONESCU: De ce ajungem fără să vrem conspiraționiști?

Puterea speciei sapiens stă în capacitatea de coordonare a unui număr mare de indivizi (Harari). Niciodată această putere nu s-a aflat la nivelul atins în prezent. ‘89 a fost posibil în România datorită televizorului. Numărul telefoanelor este în prezent un multiplu a numărului televizoarelor din 89, la care se adaugă faptul ca ele sunt utilizate aproape permanent. Am ajuns să nu mai conștientizăm impactul telefonului, semn că am acceptat coordonarea prin social media. Erorile pe care le comitem se datorează gândirii noastre care folosește modulele unui sistem de valori din trecut care nu mai sunt aplicabile în noua realitate. Credem în continuare că preluarea controlului de către roboți sofisticați este o amenințare a viitorului fiindcă avem probabil în minte modelul filmului Terminator cu luptele spectaculoase între ultimii oameni și mașinăriile umanoide. De fapt controlul a fost preluat de mult și nu de roboți fioroși cu care se luptă un Arnold Schwarzenegger ci de algoritmi invizibili care ne coordonează discret dar sigur viața.

Urmăriți-i pe cei din jur din clipa când deschid ochii dimineața și până la ora de culcare și vedeți de câte ori pun mâna compulsiv pe aparatul care chipurile stabilește legătura cu lumea. Parțial este adevărat, din telefon afli ce-ți fac membrii familiei, prietenii, întâmplări din preajmă, evenimente la care dorești sa participi. Dar mai afli și alte lucruri, pe care nu le-ai ales, care au fost programate pentru tine fără ca tu, utilizatorul, să fi exprimat dorința de a fi la curent cu o realitate selectată, construită anume pentru un anumit scop. Să nu uităm că furnizorii acestor servicii care sunt atât de ieftine încât toată lumea și le permite sunt societăți comerciale, deci funcționează pe profit. Profitul trebuie să fie substanțial, atâta timp  cât nici una din aceste societăți nu trece prin dificultăți financiare cu toate ca periodic unele guverne le aplica amenzi drastice.

Normal că datorită impactului ele sunt un magnet pentru publicitate și un adevărat El Dorado pentru politică. Ideea că acest conglomerat imens care coordonează practic societatea postmodernă ar fi lăsat la voia preferințelor utilizatorilor, cum ne explică stăpânii algoritmilor, este atât de naivă încât o minte sănătoasă o respinge din start.

Cu riscul de a vă irita afirm că presa comunistă era mai onestă. Pe ziarul Scânteia scria: organ al C.C. al P.C.R. Propagandă asumată cu firma la vedere. Diferența pe care eu o consider foarte importantă era la modalitatea de consum. În aceeași cutie poștală sosea și ziarul și scrisoarea de la iubită, dar când deschideam emoționat scrisoarea nu răsărea dintre paginile scrisorii Adrian Păunescu cântând cârmaciul meșter, așa cum se întâmplă azi pe social media. Scrisoarea de la iubită era citită și răscitită, păstrată cu grijă în timp ce Scânteia ajungea în cămară, sub borcanele de murături. În prezent toate vin de-a valma și efectele se văd: lumea de abia dacă mai reacționează la frumosul din jur, în schimb e electrizată de subiecte politice despre care nu știm niciodată cât adevăr conțin, în schimb e sigur că nu sunt străine de dorința de manipulare, consecință firească a democrației de vitrină. Puterea se justifică prin votul popular, fiecare grupare pretinde că exprimă voința majorității, chiar dacă logic nu poate exista decât o singură majoritate și aceea e de obicei confuză.

În O scrisoare pierdută, Cațavencu e urmărit de câteva zeci de susținători, influencerii de azi au sute de mii, chiar milioane de urmăritori, sau cel puțin așa susține softul, iar dacă nu ai încredere în soft ești conspirationist. Asta înseamnă că de la grupuri mai mult sau mai puțin numeroase, dar izolate, delirul politic cuprinde în prezent o masă uriașă de oameni cu toate consecințele care decurg de aici, cea mai importantă fiind faptul că delirul e imun la logică, iar dacă o masă enormă de oameni acționează irațional dezastrul e iminent. Acesta nu este un avertisment, ci o concluzie de bun simț.