Zi tristă la liceul de muzică „Tudor Jarda”. Profesorul Sfechiș Gavril a trecut la cele sfinte
Cu durere în suflet, cei de la Liceul de muzică ,,Tudor Jarda” au transmis o veste tristă astăzi, și anume pierderea unui îndrăgit profesor.
Dascălul Gavril Sfechiș va rămâne mereu același spirit vesel, vertical și modelul unui om curat.
Am primit cu enormă tristețe vestea trecerii în neființă a domnului profesor Sfechiș Gavril. Liceul nostru va fi mai pustiu de acum, pierzând un om bun, de mare caracter, un dascăl iubit de toți elevii și colegii, model de verticalitate și formator pentru multe generații de elevi.
Nu vom uita niciodată veselia, buna dispoziție, optimismul și zâmbetul său. Vă suntem recunoscători pentru fiecare oră de teoria muzicii și de chitară predată, pentru fiecare copil îndrumat, pentru modelul de om curat și dedicat muncii sale.
Veți rămâne mereu în inimile noastre! Dumnezeu să vă aşeze în dreptul îngerilor, domnule profesor!, au transmis cu durere în suflet colegii de la liceu.