Zi de sărbătoare și rugăciune de Botezul Domnului la Mănăstirea Dobric. FOTO
„Zi de sărbătoare și rugăciune!
🕊️ Astăzi, de Bobotează, marea sărbătoare a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, am avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Evanghelist Luca” din Dobric, unde m-am rugat alături de credincioșii prezenți.
📖 M-am bucurat să îl revăd pe Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană și să îi ascult cuvântul de învățătură, rostit cu har și profunzime, așa cum ne-a obișnuit de fiecare dată.
🎓 Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este profesor universitar de Noul Testament, precum și conducător de doctorat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind un teolog apreciat pentru rigoarea, claritatea și echilibrul cu care explică Sfânta Scriptură și o aduce mai aproape de viața credincioșilor.
🤗 Mulțumesc maicii starețe, Stavrofora Veronica Coțofană, și obștii Mănăstirii Dobric pentru invitație, pentru primirea caldă și pentru aceste momente de sărbătoare petrecute în rugăciune și comuniune.
🙏 Fie ca binecuvântarea acestei zile să ne întărească pe toți în credință, pace și nădejde!”, a transmis pe pagina sa de socializare, Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.











