Vrei o carieră militară? MApN recrutează candidați pentru categoria de personal „soldat/gradat profesionist”
Ministerul Apărării Naţionale continuă activitatea de recrutare a candidaţilor pentru categoria de personal ,,soldat / gradat profesionist”.
Pentru posturile de soldat/gradat profesionist, seria II/2024, sunt disponibile 2627 de locuri, dintre care 262 de locuri în județul Bistriţa-Năsăud.
Înscrierea candidaților se face la sediul unităților militare din Bistrița-Năsăud și la Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean.
Lista funcţiilor pentru care se organizează concurs, precum și graficul de desfășurare a activităților de recrutare, selecție și repartizare a candidaților, pot fi consultate atât la sediul unităților militare care au scos locuri la concurs, cât și la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud.