VOTAT! Persoanele vaccinate vor avea dreptul la zile libere. Ce alte beneficii mai cuprinde documentul
Proiectul de lege cu privire la beneficiile pe care le vor avea persoanele vaccinate a fost adoptat. Persoanele care au apelat la vaccin, beneficiază de câte o zi liberă pentru fiecare doză.
Au votat „pentru” aprobarea proiectului 263 de deputaţi, 30 au votat „împotrivă”, iar 4 s-au abţinut.
În cursul zilei de astăzi, marți, 29 iunie 2021, a fost adoptată propunerea legislativă prin care persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, pentru fiecare doză de vaccin.
Elevii şi studenţii vor putea lipsi de a școală în acele zile.
Au votat „pentru” aprobarea proiectului 263 de deputaţi, 30 au votat „împotrivă”, iar 4 s-au abţinut, conform DIGI 24.
Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, se menționează în proiectul de lege.
Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi”.
Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia”, se adaugă.