(VIDEO) Povestea din spatele fotografiei spectaculoase cu fenomenul Gloria, din Munții Rodnei. Geo Moldovan: ,,Oriunde mă duceam ,,curcubeul”, așa i-am zis inițial, mă încadra în mijlocul lui”
În vârf de munte, ,,țintuit” în inima naturii.
Așa am descrie cel mai bine experiența pe care a trăit-o Geo Moldovan, în timp ce se afla la muncă. Pentru mulți aerul curat a ajuns să fie o himeră, darămite să se bucure de el chiar în timpul serviciului.
Fotografiile realizate de acesta au devenit rapid virale pe rețelele de socializare și în presa din toată țara.
Geo este originar din Rodna și lucrează ca inginer topograf în cadrul unei firme de cadastru din județul Bistrița-Năsăud. Împreună cu echipa de specialiști a fost contactat pentru o lucrare în Parcul Național Munții Rodnei.
De obicei, printre măsurători și alte îndeletniciri din timpul serviciului, Geo își mai trage suflul, un minut, două, timp în care ,,salvează” în galeria telefonului ceea ce ochiul vede primul.
De data aceasta, însă, natura și-a scos creioanele cele mai colorate și și-a conturat măreția.
Pot spune că eu am fost mai norocos. În pauzele de muncă fac poze la tot ce mă impresionează în jurul meu. Cel mai mult îmi plac pozele cu peisaje…au ceva aparte. Cu un simplu telefon poți să încadrezi sufletul naturii într-o singură imagine, de care te poți bucura foarte mult timp, transmite Geo Moldovan pentru Știri BN.
Nu știam de efectul Gloria până acum. Observam doar faptul că oriunde mă duceam ,,curcubeul”, căci așa i-am zis, mă păstra în mijlocul lui
Datorită vremii ideale din această toamnă în zonele montane, avea să trăiască o experiență inedită. Fenomenul Gloria, cu care nu mulți sunt familiarizați, urma să se deschidă în fața lui și să îl înconjoare într-un colorit special.
Sincer, nu știam de efectul Gloria. Am observat doar că, oriunde mă duceam pe vârful muntelui, ,,curcubeul’, așa i-am zis inițial, mă urmărea și mă încadra în mijlocul lui. Abia atunci am început să pozez și să filmez. După ce au apărut imaginile în online, o verișoară care merge foarte mult în drumeții mi-a zis cât de norocos sunt. Alți iubitori de natură caută ani de zile așa ceva, poate chiar toată viața, iar mie mi-a fost dat să mă întălnesc cu el în două zile consecutive, ne-a mai povestit acesta.
Video-ul surprins poate fi vizionat mai jos:
Facem parte din ea și ea din noi. Natura nu ezită să ne demonstreze zilnic cât este de sinceră, imprevizibilă și darnică în același timp.
Din sfera cunoscătorilor
Efectul Gloria mai poarta numele de „Spectru montan” ori „Spectru Brocken”.
În condiții propice, umbra observatorului este proiectată pe ceață. Picăturile minuscule de apă reflectă lumina soarelui înapoi către acesta, formând un nimb colorat în jurul umbrei.
Condițiile rare se referă la refracția și dispersia luminii atunci când soarele, situat în spatele celui care observă, îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceața situată mai jos decât poziția acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă cu diametrul de dimensiune situată într-un interval bine precizat, informează Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.


















