(VIDEO) O mămică nemulțumită de cum a fost tratată la UPU Bistrița, secția pediatrie: ,,Doamna doctor nici măcar nu își ridica privirea din telefon, către copiii care se aflau acolo”

(VIDEO) O mămică nemulțumită de cum a fost tratată la UPU Bistrița, secția pediatrie: ,,Doamna doctor nici măcar nu își ridica privirea din telefon, către copiii care se aflau acolo”

O mămică nemulțumită de comportamentul doamnei doctor de la UPU pediatrie din Bistrița, trage un semnal de alarmă și își poveștește întâmplarea.

Ieri, sâmbătă, în jurul amiezi, aceasta s-a prezentat cu bebelușul sugar (6 săptămâni) care manifesta tuse si senzație de vomă la UPU, secția pediatrie din Bistrița. Medicul care urma să îl consulte, se pare că avea alte activități pe telefon, timp de minute bune, timp în care plânsetele celorlalți bebeluși se întețeau.

Întrebată de mamică de ce durează atât de mult până să îi consulte bebelușul, doamna doctor ar fi răspuns că are o colega bolnavă de covid și că trebuie să discute ceva prin mesaje.

Întreaga întâmplare, relatată mai jos:

,,Ieri, 2 octombrie, în jurul orei 15:00 am fost la UPU (pediatrie) Bistrița cu un sugar în vârstă de 6 săptămâni, pentru un consult deoarece tușeste și își face greață… presupun ca de la gât. Am dorit să ne consulte un medic competent, dar din păcate nu s-a adeverit aceasta presunere. Ajungem la UPU, completez fișa pentru sugar, după care intrăm în camera aceea unde ar fi trebuit să ne consulte doamna doctor R.

Asistenta il măsoară, cântărește, îi ia temperatura și îi măsoară saturația oxigenului, rezultând că toate sunt ok…

Așteptăm, așteptăm și iarăși așteptăm și nimeni nimic. Presupusa „doamna doctor” R. nici macar nu își intoarce privirea către copiii care se aflau acolo sau să întrebe măcar ce urgențe sunt.

Asistenta merge lângă ea, îi spune numele bebelușului, după care ii zice doamna doctor: Nu te aud că vorbesc cu ,,n”…..și a vorbit prin mesaje minute întregi, fără să îi pese că mai sunt copii care așteaptă și au urgență, deoarece nimeni nu merge de nebun la spital!


În video este și dovada clară, că, pe doamna doctor dacă o pot numi „Doamna” nu o interesează de pacienții care sunt în așteptare, ci o interesează faptul că o colegă de a ei, de pe nu știu ce secție are covid.

Ce legătură are ea cu colega ei, dacă dansa e de garda și ar fi trebuit să își facă meseria?

Câtă nepasare poate exista?!”, este mesajul mămicii, trimis redacției știribn.

Articole ce te-ar putea interesa