Vâltorile din Șanț, ,,maşinile de spălat” ecologice ale strămoșilor au fost recondiționate
Trăim într-o epocă a expansiunii tehnicii moderne și pentru mulți este greu de crezut că încă există astfel de instalații care servesc comunități și, mai mult de atât, continuă să servească populația fiind întreținute sau chiar îmbunătățite.
În satele de munte se mai păstrează încă vechile vâltori folosite timp de sute de ani de locuitorii acestor zone pentru spălatul hainelor şi a altor obiecte din locuinţă.
În comuna Şanţ se găsesc, în prezent, patru asemenea vâltori, două construite de Primărie şi două private. Deşi nu există casă din Şanţ care să nu aibă o maşină de spălat, covoarele, păturile, sau alte haine groase pur şi simplu hainele foarte groase sunt duse tot la vâltoare. Mai mult decât atât primăria le-a și recondiționat.
Potrivit localnicilor, primele vâltori au apărut în Şanţ în anii ’40-’50.
Conform specialiștilor, vâltoarea este unul dintre primele instalații folosite de om și se pare că are în jur de 4000-5000 de ani, fiind mai veche chiar și decât roata olarului.
Țesăturile sunt curățate impecabil deoarece principiul de funcționare a vâltorii se bazează pe formarea bulelor de aer, care realizează curățarea. Vâltorile sunt instalate pe văile repezi de munte, unde un fir de apă este deviat din vale și direcționat către o cuvă.


