Valea Căstăilor renaște! Bistrița lansează un coridor ecologic modern, verde și prietenos cu oamenii

Valea Căstăilor renaște! Bistrița lansează un coridor ecologic modern, verde și prietenos cu oamenii


Municipiul Bistrița face un pas important spre un oraș mai verde și mai prietenos cu mediul, prin lansarea proiectului „Coridor ecologic Valea Căstăilor”, o investiție strategică ce răspunde direct nevoilor comunității pentru spații verzi, recreere și protecția mediului.

Proiectul vizează amenajarea peisagistică a Pârâului Tărpiu, prin lucrări ample de ecologizare și stabilizare a malurilor pe o suprafață de peste 27.000 de metri pătrați. În cadrul intervenției vor fi plantați 390 de arbori, 880 de arbuști, va fi însămânțată vegetație pe mai mult de 17.000 mp, iar zona va fi completată cu plante specifice habitatului natural.

Pe lângă componenta ecologică, proiectul include și lucrări de infrastructură moderne, menite să redea zona comunității: alei pietonale, poduri noi sau reabilitate, terase de belvedere, estacade, pergole, coridoare ecologice pentru faună, mobilier urban și iluminat public. Toate acestea vor transforma Valea Căstăilor într-un spațiu atractiv pentru promenadă, relaxare și activități în aer liber.

Beneficiile sunt clare: mai multe spații verzi funcționale, zone dedicate mișcării și petrecerii timpului liber, dar și un mediu urban mai sănătos și mai echilibrat.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 17.038.620,35 lei (cu TVA), finanțarea fiind asigurată în mare parte prin fonduri europene, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Prin acest proiect, Bistrița își confirmă angajamentul pentru dezvoltare durabilă, protejarea mediului și creșterea calității vieții pentru toți locuitorii orașului.

Articole ce te-ar putea interesa