Un șofer mort de beat a fost prins de polițiști în Beudiu – avea o alcoolemie de 1,16 mg/l

Un șofer mort de beat a fost prins de polițiști în Beudiu – avea o alcoolemie de 1,16 mg/l

În seara de 30 octombrie a.c., polițiștii din Beclean au oprit pentru verificări, la intrarea în localitatea Beudiu, un autoturism care se deplasa pe direcția Nușeni către Beudiu.

La volan a fost identificat un bărbat de 59 de ani, din Bistrița, iar pasager dreapta o femeie din Beudiu.Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei, a transmis IPJ BN.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub, iar polițiștii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Articole ce te-ar putea interesa