Un șofer grăbit și fără permis, a fost prins circulând cu 169 km/h. Alt bărbat băut la volan s-a ales cu dosar penal
Conform unui comunicat IPJ BN, ieri, la data de 1 iulie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Beclean au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Național 17.
Între localitățile Beclean și Șintereag, polițiștii au surprins cu aparatul radar un autoturism care se deplasa cu viteza de 169 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 100 km/h.
Fiind oprit pentru control a fost identificat conducătorul acestuia, un bărbat de 42 de ani din Satu Mare. În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că șoferul autoturismului are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat.
Ulterior fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
A fost întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehiculfără permis de conducere, cercetările fiind continuate de către polițiștiiCompartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean.
De asemenea, tot la data de 1 iulie a.c., pe raza localității Ocnița, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier.
Polițiștii au procedat la efectuarea unui semnal de oprire pentru un autoturism ce se deplasa pe Drumul Județean 173 prin localitatea Ocnița, însă conducătorul acestuia nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. În consecință, echipajul a început urmărirea autoturismului, acesta fiind blocat și oprit la scurt timp, pe un drum agricol pe raza aceleiași localități.
Cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a fost identificat conducătorul autoturismului, respectiv un bărbat de 57 de ani din Ocnița.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,81 mg/L alcool pur înaerul expirat, fiind mai apoi condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, fiind întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.