Un număr de 108 persoane vor pleca la începutul lui 2026 din Primăria municipiului Bistrița
de Alin Cordoș
La începutul anului 2025, edilul Gabriel Lazany, a anunțat că restructurarea Primăriei Bistrița este obligatorie și va fi implementată, invocând necesitatea de a se alinia la legislația care impune reducerea schemei de personal în instituțiile publice.
Conform simulărilor inițiale transmise de Guvern, Primăria ar trebui să reducă schema de personal cu un număr semnificativ de angajați, variind, conform estimărilor, între 94 și 120 de posturi (sau chiar mai mult, în funcție de includerea posturilor pe proiecte).
Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținute cu ocazia împlinirii unui an de mandate, Lazany a anunțat numărul funcționarilor care vor pleca acasă: 108 persoane.
Reamintim faptul că, una dintre primele măsuri pentru reducerea cheltuielilor a vizat Centrul Cultural Municipal, unde s-au redus 38 de posturi (o parte din personalul contractual) de la ansamblul folcloric pentru a genera economii anuale de peste 2,5 milioane de lei. De asemenea, alte 52 de persoane au renunțat pentru că, cumulau pensia cu salariul la stat.
Tot în 2025, s-a decis încetarea contractului cu firma de pază care asigura personal la diverse obiective, postul fiind înlocuit cu supraveghere video și patrule ale polițiștilor locali, ceea ce a generat o economie de peste un milion de lei anual.