Un nou început pentru elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean. Școala a fost redeschisă după renovare

Un nou început pentru elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean. Școala a fost redeschisă după renovare


Un nou început pentru elevii și cadrele didactice de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean. Unitatea de învățământ a fost redeschisă oficial, după finalizarea lucrărilor de renovare energetică.

Investiția a avut ca scop îmbunătățirea condițiilor oferite copiilor și personalului unității, iar lucrările au transformat spațiul educațional într-unul mai modern, confortabil și sigur.
Elevii beneficiază, astfel, de condiții mai bune pentru desfășurarea activităților educative, într-un mediu adaptat nevoilor lor, prietenos și menit să le ofere confortul și siguranța necesare.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud continuă investițiile în infrastructura școlară și în dezvoltarea educației incluzive, astfel încât fiecare copil să aibă acces la un mediu educațional adecvat, în care să fie încurajat, sprijinit și valorizat.

Redeschiderea centrului marchează începutul unui nou an școlar într-un spațiu modernizat, cu speranțe și oportunități pentru elevi și cadrele didactice.

Mult succes tuturor în noul an școlar!

Articole ce te-ar putea interesa