TRAGEDIE în Braniștea: Un bărbat a fost găsit decedat la o balastieră de pe malul râului Someș
Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au fost alertați cu privire la faptul că în localitatea Braniștea, la o balastieră de pe malul râului Someș, o persoană se află în stare de inconștiență în apă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat de 53 de ani din Braniștea, angajat al balastierei, care din nefericire era decedat.
Pompierii au găsit la locul indicat un bărbat înecat, prins sub o plută. Victima a fost extrasă și predată echipajului medical care a aplicat protocolul de resuscitare, dar din nefericire bărbatul în vârstă de 53 de ani nu a răspuns manevrelor și astfel a fost declarat decesul.
Cadavrul va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei pentru a se stabili cauza decesului.
În cauză polițiștii desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal, pentru lămurirea împrejurărilor producerii evenimentului, fiind totodată anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă, conform IPJ BN.
