Tradiții și obiceiuri de Bobotează. Cât de veche este această Sărbătoare?

Tradiții și obiceiuri de Bobotează. Cât de veche este această Sărbătoare?

În fiecare an pe 6 ianuarie este prăznuit Botezul Domnului sau Boboteaza.Sărbătoarea reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul. În ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe se sfințesc apele.

Boboteaza este o tradiţie veche în sânul Bisericii, prăznuirea ei fiind consemnată începând cu din secolul al III-lea. Încă de la început era considerată alături de Paşte şi Crăciun, una dintre cele mai importante sărbători din lumea creştină.

Boboteaza sau Epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului.

De Bobotează şi de Sfântul Ioan, în funcţie de fiecare zonă a ţării, se colindă, se fac farmece, se prezice viitorul în noul an, fetele pun busuioc sub pernă ca sa îşi viseze ursitul, iar bărbaţii se întrec înot pentru a scoate crucea aruncată de preot în apă.

La 6 ianuarie sunt aşteptaţi mii de credincioşi în biserici ca să ia agheasmă. Este apa pe care o sfinţesc preoţii şi pe care oamenii religioși o beau ca să fie protejaţi de rele.

Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică.

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului și Vinerea Mare dinaintea Paştilor.

Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

An de an, mii de litri de apă sunt sfinţiţi de preoţi pentru credincioşii care se îmbulzesc să ducă acasă o sticlă de agheasmă, pentru a-i feri de boli şi de rele tot anul ce vine.

Cel mai bun argument pentru a susţine sfinţenia acestei ape este faptul că aceasta nu se alterează în timp, păstrându-şi calităţile chiar şi un an sau doi. Secretul stă, însă, spun oamenii de ştiinţă, în faptul că apa respectivă intră în contact cu argint, prin scufundarea crucii, şi cu busuiocul, ambele având proprietăţi antimicrobiene.

Tradiții și obiceiuri

Unii îşi afumă grajdurile şi vitele pentru a alunga duhurile rele din acestea, alţii aprind focuri pe câmp sau cântă melodii însoţite de strigături şi zgomote

Potrivit unei alte credințe populare, atunci când preotul bagă sau aruncă crucea în apă, dracii ies de unde s-au ascuns şi fug pe câmp, dar nu pot fi văzuţi de oameni, ci doar de lupi, care îi urmăresc şi îi sfâşie.

În ziua Botezului Domnului nu este bine să lași haine la uscat, căci diavolii își caută scăpare, ascunzându-se sub ele. În popor se mai spune că două săptămâni după Bobotează nu se recomandă să speli în pârâuri rufele sau cămășile, căci diavolii abia așteaptă să se agațe de ele.

De asemenea, fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an, potrivit credinţei populare.

Agheasma luată de la preot în ziua de Bobotează ajută la curăţarea gospodăriei de diavoli, moroi, șerpi, purici, boli, dar și de influența oamenilor malefici, precum favorizarea unor recolte bogate

Articole ce te-ar putea interesa